Tehnologizarea intensă din ultimii ani ne determină să ne regândim atât modul în care ne petrecem timpul liber, cât și principiile pe care le aplicăm atunci când ne programăm banii. Accesibilitatea fără bariere la orice tip de informație face ca anumite sfaturi, povețe sau modele de bună practică să poată fi mai ușor asimilate. Atunci când vorbim despre bani ne referim implicit și la o educație financiară dar și la economisire. Deși am tinde să credem că o cultură financiară la nivel individual ar fi aplicabilă doar în termeni de economisire, ne înșelăm. Echilibrul este întotdeauna punctul cheie în orice situație. Astfel, deși viața ne poate pune în multe situații atunci când vine vorba de bani, noi trebuie să identificăm întotdeauna soluția cea mai viabilă pe termen lung. Apelarea la un credit este deseori o decizie bună în funcție de context. Dacă alegi și creditul cel mai avantajos marca Credius Baia Mare, atunci reușita pe termen scurt se poate transforma într-o relație armonioasă cu creditorul.
Cu un program de luni până duminică de la 09:00 la 21:00, Credius Baia Mare îți pune la dispoziție o paletă largă de credite și termene de rambursare. Toate acestea pentru a putea menține un echilibru financiar în viața ta raportat la venituri.
Credit la Credius Baia Mare sau credit online?
Pentru toate persoanele care doresc să beneficieze de un credit marca Credius, alternativele aferente sunt: vizita în sucursală și respectiv, accesarea unui credit online. Dacă la Credius Baia Mare ai parte de consultanță din partea specialiștilor companiei, și în mediul virtual poți accesa cu ușurință un anumit tip de credit, chiar din confortul casei tale. Avantajele și în acest caz sunt numeroase, mai ales că discutăm despre un timp scurt în care cererea de credit este acceptată, respectiv 5 minute. Pentru fiecare tip de credit marca Credius Baia Mare poți identifica asociatul și în mediul online. Practic, un credit de nevoi personale realizat la Credius Baia Mare într-un timp de aproximativ 60 de minute, online îl vei realiza în doar 5-7 minute. Însă, de specificat este faptul că, în tehnologiile online implementate de Credius, interacțiunea umană nu este intermediată, Live Chat fiind doar un sistem de răspunsuri automate pe baza cuvintelor cheie cu care adresezi întrebarea. Printr-un apel la 031 9005 poți vorbi cu un consultant despre absolut orice nedumerire pe care o ai legată de un credit.
Mai multe tipuri de credite la Credius Baia Mare
Paleta de oferte de credite trebuie să fie și ea, la fel ca în cazul multor alte produse sau servicii, variată. Nevoile oamenilor sunt diferite, ei răspund distinct la anumite riscuri financiare în funcție de veniturile lunare constante pe care le au sau educația financiară primită.
Pentru a putea satisface câți mai mulți clienți și pentru a fideliza măcar o parte din aceștia, Credius Baia Mare intermediază mai multe tipuri de credite, de la cele de nevoi personale până la cele dedicate pensionarilor.
Știm că perioada asociată senectuții vine la pachet cu o multitudine de probleme, de la cele de natură medicală și până la cele financiare. Cu Credius Baia Mare poți uita de aceste probleme dacă în permanență beneficiezi de stabilitate financiară. Indiferent de categoria de vârstă în care vă încadrați, 70/80/90 de ani, Credius acordă credite nediscriminatoriu. Politicile implementate la nivel de companie vizează dezideratul ca, indiferent de vârstă sau statut social, oamenii să poată apela cu încredere la un serviciu profesionist și axat pe performanțe în creditare.
Vrei să pleci cu familia în concediu sau să realizezi o investigație medicală costisitoare? Uită de grija banilor cu ajutorul Credius!
